Datorită profesioniştilor săi în structuri şi consolidări, PB dovedeşte astăzi o experienţă greu de egalat în realizarea de proiecte durabile, rezistente în timp şi capabile să facă faţă imprevizibilelor provocări ale naturii. Aproape toate proiectele de consolidare a structurilor de rezistenţă realizate după cutremurul devastator din 1977 au fost făcute la Proiect Bucureşti.
-
2007
-
2000
-
2005-2009
-
1998-2005
-
2002
-
1992-2004
-
2004
-
1934-1936
-
Consolidare, restaurare şi modernizarea - Ateneul Român
detalii proiect
Perioada 1992-2004
Conceptul de consolidare a acestui important monument istoric şi de arhitectură a urmărit întărirea capacităţii de rezistenţă la acţiunile seismice fără afectarea nucleului central extrem de bogat în decoraţii originale.
Intervenţii de consolidare: consolidarea coloanelor, a frontului şi a cornişei, înlocuirea planşeului de lemn cu planşeu de beton, refacerea şarpantelor de lemn, a sistemului de canale de ventilaţie, consolidări locale la pereţi, arce şi pilaştri.
S-au amenajat, restructurat şi modernizat următoarele spaţii: rotonda subsol, sala mică de concerte, spaţii destinate protocolului, filarmonicii, direcţiei, administraţiei şi spaţii tehnice.
A fost facută consolidarea integrală a cupolei corelată cu lucrările de restaurare a învelitorii şi cu lucrările din sala mare de concerte. Lucrările de consolidare au constat în dublarea actualei structuri metalice.
S-a realizat protecţia anticorozivă pentru toate elementele metalice ale cupolei. Intervenţiile structurale în zona sălii mari de concerte au fost de refacere a configuraţiei iniţiale a sălii: mărirea scenei cu o zonă nouă de planşeu de beton şi refacerea planşeului lojelor noi rezultate după desfiinţarea scării de acces la loja principală.
In zona sălii mari de concerte, s-a realizat mărirea scenei cu o zonă nouă de planşeu de beton şi refacerea planşeului lojelor noi rezultate după desfiinţarea scării de acces la loja principală.
-
Consolidare şi modernizare - colecţia george severeanu
detalii proiect
Data elaborării proiectului: 2000
Muzeul a fost construit la sfârşitul sec. XIX, fiind clasat monument istoric şi de arhitectură. Clădirea principală adăposteşte colecţia "Maria şi Dr. George Severeanu", precum şi colecţiile cabinetului numismatic ale Municipiului Bucureşti.
Faţadele sunt decorate cu ancadramente bogat decorate în structură şi atice ornamentate în stilul specific epocii.
Soluţiile de consolidare au ţinut seama de necesitatea de a nu interveni asupra volumetriei şi decoraţiilor. La exterior, ele constau în refacerea unor zone grav afectate datorită terenului contractil, subzidiri şi adânciri ale fundaţiilor. Consolidările la interioare evită afectarea pereţilor decoraţi cu stucturi, oglinzi fixe şi lambriuri decorative. Pentru interioare s-a dispus protejarea decoraţiilor fixe pe parcursul lucrărilor, demontarea, numerotarea şi restaurarea panourilor lambriu, refacerea decoraţiilor de plafon după mulaje prelevate.
Reorganizarea circuitului muzeal are în vedere desfiinţarea unui zid construit ulterior şi fluentizarea circulaţiei, precum şi instalarea unui sistem de iluminat adaptat specificului exponatelor - în special pentru colecţia numismatică. Pentru punerea în valoare a monumentului s-a prevăzut un sistem de iluminat exterior.
-
Consolidare, restaurare şi modernizare - muzeul theodor aman
detalii proiect
Data elaborării proiectului: 2002
Muzeul ridicat in 1869, după planurile pictorului Aman, este o clădire construită în stil renascentist, având marcate pe faţade medalioane şi metope reprezentând personalităţi şi simboluri ale Renaşterii, modele de creaţie pentru pictor.
Interiorul cuprinde încăperi bogat decorate în tehnici diverse - pictură pe pânză, frescă a Lecco, vopsitorii decorative, sculpturi, precum şi mobilier, lambriuri şi obiecte parţial executate de pictorul însuşi sau alţi artişti. Datorită acestor elemente edificiul a fost clasat monument istoric şi de arhitectură.
Intervenţiile de consolidare au ţinut seama de necesitatea de a nu împieta asupra volumetriei şi decoraţiilor exterioare şi de a evita zonele interioare bogat decorate. S-a adoptat soluţia cămăşuirii unor pereţi interiori şi betonării unor planşee.
Proiectul vizează înlăturarea umidităţii din subsol, parţial parter, prin soluţii adecvate. Pentru restaurarea propriu-zisă s-a prevăzut luarea de mulaje după toate decoraţiile din stuctură sau ceramică şi refacerea după mulaje sau restaurarea lor in situ, după caz.
S-a dispus pentru interioare numerotarea, desfacerea, igienizarea şi restaurarea pieselor de decoraţii interioare, protejarea pe parcursul lucrărilor a componentelor artistice – picturi, sculpturi şi restaurarea acestora de către specialişti atestaţi.
S-a proiectat un nou sistem de încălzire cu zone cu elemente plasate în pardoseală, s-au reproiectat: centrala termică, un nou sistem de iluminat interior şi exterior (de punere în valoare a monumentului), s-au eliminat intervenţiile tehnice brutale de pe faţadele principale (branşamente, gaze, etc).
-
Consolidare şi modernizare - muzeul olteniei – craiova
detalii proiect
Data elaborării proiectului: 2007
Clădirea este monument istoric şi de arhitectură.
Regim de înălţime - subsol, parter, etaj şi pod
Obiectivele proiectării:
consolidarea clădirii în concordanţă cu studiul geotehnic, cu expertiza tehnică şi cu expertiza biologică, coroborate cu concluziile studiului istoric şi cu tema de proiectare a beneficiarului
restaurarea şi refuncţionalizarea clădirii în conformitate cu studiul istoric şi cerinţele funcţionale impuse prin temă
modernizarea instalaţiilor aferente funcţiunilor stabilite prin tema de proiectare. Intervenţiile de consolidare, restaurare şi modernizare ale clădirii, monument istoric şi de arhitectură, au avut la bază un studiu istoric care prin cercetarea de arhivă evidenţiază conceptul structural şi plastic iniţial al clădirii. Intervenţiile de restaurare a faţadelor şi învelitorilor s-au facut în conformitate cu concluziile studiului istoric şi ale expertizei de biodegradare.
-
Blocul Wilson
detalii proiect
Data elaborării proiectului: 1934-1936
Imobilul construit în anii 1934-1936, cunoscut ca blocul "Wilson", constitue astăzi una din imaginile caracteristice ale arhitecturii interbelice din centrul Bucureştiului. Puternic deteriorat în urma cutremurului din 1977, blocul a fost consolidat pentru a asigura siguranţă apartamentelor şi spaţiilor comerciale.
-
Hotel Lebada
detalii proiect
Amplasat în zona verde a lacurilor din estul capitalei, hotelul Lebada a reprezentat transformarea unei vechi construcţii cu caracter arhitectural istoric din secolul XIX într-un complex hotelier modern cu 400 locuri, restaurante, săli de conferinţe, saloane, magazine...
-
Muzeul Colecţiilor de Artă
detalii proiect
Proiect Bucuresti a realizat proiectul tehnic pentru consolidarea si reamenajarea acestui monument de arhitectura intr-un muzeu care adaposteste colectii de arta unice. Cladirea a fost dotata cu instalatiile uneui muzeu modern, pastrandu-se si punandu-se in valoare caracteristicile arhitecturale ale monumentului.
-
Palatul Telefoanelor
detalii proiect
Construcţie simbol a perioadei 1930-1935, cu valenţe arhitecturale istorice importante, Palatul Telefoanelor a fost consolidat şi modernizat pentru a adăposti funcţionalităţile unei companii de telefonie de ultima generaţie. Au fost păstrate atât caracteristicile arhitecturale şi volumetrice ale construcţiei iniţiale. Lucrările au fost realizate în perioada 1996-2004 cu tehnologii propuse de Proiect Bucureşti pentru a permite funcţionarea neîntreruptă a activităţilor pe durata execuţiei.